Crea sito

Anunţiatine
O pasiune, o misiune

Romania

Romania
Versione del libretto in Italiano | Romania | Cameroun | Depliant multilingue |

 

Anunţiatine
O pasiune, o misiune

" Îngerul Domnului a vestit Mariei ….
În luna a şasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria . Şi, intrând la ea, i-a spus: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!" Ea s-a tulburat la acest cuvânt şi cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta. Însă îngerul i-a spus: "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei primi în sân şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit". Maria a spus către înger: "Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?" Răspunzând, îngerul i-a spus: "Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe, şi aceasta este luna a şasea pentru ea care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil. Atunci, Maria a spus: "Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău". Şi îngerul a plecat de la ea."
(Lc 1,26-38)

pag.2


 

 

 

… şi Cuvântul s-a făcut Trup

 

 

 

 

pag.3


Institutul Maria Santissima Annunziata

 

Institutul strâns legat de misterul Bunevestiri de la care primeşte şi numele, este unul din cele zece ramuri ale Familiei Pauline. Fac parte din Institut, femei consecrate lui Dumnezeuprin profesiunea Sfaturilor Evanghelice: Anunţiatinele, astfel au fost numite încă de la început de Fondatorul Giacomo Alberione. Ele trăiesc totala consacrare lui Dumnezeu în mijlocul lumii. Îşi trag puterea din Cuvântul lui Dumnezeu şi din Euharistie. Misiunea lor, în relaţie intimă cu Maria, este aceea de a-L vesti pe Cristos cu aceeaşi pasiune ca Sfântul Paul în toate domeniile sociale din care fac parte.

 

 

pag. 4



pag. 5


Apostolul timpurilor noi

Istoria Anunţiatinelor începe din zorii secolului XX în “noaptea de lumină”  ale Fericitului Giacomo Alberione.

Părintele Giacomo Alberione  se naşte la San Lorenzo din Fossano (provincial Cuneo)în 4 aprilie 1884 şi moare la Roma în data de 26 noiembrie 1971.
În data de 27 aprilie 2003, Ioan Paul al II-lea îl proclamă Fericit. Încă tânăr seminarist, în timpul unei lungi nopţi de adoraţie în “noapte de trecere” din secolul al XIX-lea în secolul al XX-lea, trăieşte o puternică experienţă spirituală în care I se revelează vocaţia şi misiunea sa. “De la o lumină particulară care vine din Euharistie” el se simte iluminat şi chemat “să se pregătească pentru a face ceva pentru Dumnezeu şi pentru oamenii noului secol care urma sa traiască”; intuieşte în rugăciune “că noi apostoli ar fi însănătoşit legile, şcoala, literature, publicaţiile şi obiceiurile”. Condus de această “lumină particulară” şi din legătura intimă cu Isus Cuvântul  şi Isus Euharistia, dă viaţă de-a lungul anilor Familiei Pauline. O mare Familie, gândită ca “un singur trup în Cristos şi în Biserică”, compusă din cinci Congregaţii religioase, patru Institute de viaţă seculară consacrată şi o Asociaţie de laici, cu aceeaşi misiune de a da lumii pe Isus Calea, Adevărul şi Viaţa cu ajutorul mijloacelor de comunicaţie socială.
pag. 6



 “Cavaler îndrăgostit, stătea atent, atras irezistibil de Sfânta Ostie,
expusă solemn în Catedrala din Alba. O lumină la captivat şi i-a rănit inima pentru totdeauna …
Acea noapte de rugăciune, în care mintea rătăcea în viitor, a creat un vis şi o pasiune puternică,
o nevoie mistuitoare de a-L face cunoscut pe Cel Iubit, nu numai câtorva credincioşi care frecventau biserica,
ci mulţimii de bărbaţi şi femei care sunt în căutarea adevărului mergând în întuneric
”.


 Elena Bosetti

 

 

(pag 7)


 

Familia Paulină
Fixându-şi privirea spre viitor Părintele Alberione vede noi apostoli uniţi de aceeaşi vocaţie şi misiune: “A trăi şi a-L dărui pe Isus”.

1914 SOCIETATEA SFÂNTUL PAUL. Congregaţie religioasă de preoţi şi discipoli angajaţi în vestirea lui Cristos ca unic Învăţător, cu ajutorul tuturor mijloacelor de comunicare.
1915 FIICELE SFÂNTULUI PAUL. Surori angajate în evanghelizarea cu mijloacele de cominucare socială.
1917 COOPERATORII PAULINI. Asociaţie eclezială de laici care împărtăşesc spiritualitatea Familiei Pauline şi colaborează la apostolatul acesteia.
1924 PIOASELE DISCIPOLE ALE ÎNVĂŢĂTORULUI DIVIN. Surori care se dedică Adoraţiei Euharistice, liturgiei şi sunt în slujba preoţilor.
1938 SURORILE BUNULUI PĂSTOR. Cunoscute sub numele de Păstorele, se dedică vieţii şi dezvoltării comunităţilor parohiale.
1958 INSTITUTUL ISUS PREOT. Din care fac parte episcopi şi preoti diecezani care trăiesc sfaturile evanghelice şi trăiesc spiritualitatea Familiei Pauline.
1958 INSTITUTUL SFÂNTUL ARHANGHEL GABRIEL. Din care fac parte “Gabrielinii”, laici de viaţă consacrată care se implică în a transmite mesajul lui Isus Cristos în contextul social în care trăiesc şi muncesc.
1958 INSTITUTUL SFÂNTA FAMILIE. Din care fac parte cupluri căsătorite care trăiesc un drum de perfecţiune evanghelică în lume şi îşi propun ca scop final sfinţirea căsătoriei şi familiei.
1959 INSTITUTUL REGINA APOSTOLILOR PENTRU VOCAŢII. Congregaţie religioasă căreia îi aparţin surorile cunoscute sub numele de “Apostoline”. Misiunea lor este apostolatul vocaţional în slujba întregii Biserici.

(pag 8)


“Considerând …
Familia Paulină se poate asemăna cu un curs de apă, care pe măsură ce curge,
se măreşte datorită ploii, datorită dezgheţării gheţarilor,
si din diferite mici izvoare”.


Părintele Alberione

1958  INSTITUTUL MARIA SANTISSIMA ANNUNZIATA.

Din care fac parte “Anunţiatinele”, laice cu viaţă consacrată chemate să fie imitatoare ale Mariei şi mărturisitoare ale
misterului Buneivestiri în Biserica de astăzi şi să-l poarte pe Cristos Calea, Adevărul şi Viaţa în ambientele familiale, de
muncă, de apostolate unde trăiesc şi lucrează.

(pag 9)


Începuturile

Anunţiatinele “vor fi suflete care ard de iubire pentru
Dumnezeu şi îşi transformă viaţa în apostolat”: aşa le-a
gândit Fondatorul.

Institutul Maria Santissima Annunziata – agregat Societăţii Sfântul Paul – îşi are începutul în anul 1958. Cu puţini ani înainte, Pius al XII-lea, odată cu Constituţia Apostolică “Provida Mater Ecclesiae (1947), a recunoscut oficial noua formă de viaţă consacrată seculară: Aceste Institute vor exista … pentru a reînnoi familiile creştine, profesiile, societatea civilă, prin legătura intimă şi zilnică a unei vieţi perfect şi total consecrată perfecţiunii”. Părintele Alberione, totdeauna pregătit să desluşească semnele timpului, atent la vocea Bisericii, dă viaţă Institutului Maria Santissima Annunziata. În data de 8 aprilie 1960, la nici doi ani de la fondare, Institutul primeşte aprobarea Sfântului Scaun, prin care “cele care fac profesiunea sunt adevărate consacrate, chiar dacă trăiesc în lume”.


(pag 10)


 

 

“Suflete puternice persoane care sunt adevărate eroine în lume”.

Părintele Alberione

 

 

 

(pag 11)


 

Viaţa

Se aparţine Institutului Maria Santissima Annunziata doar dacă există vocaţie. Vocaţia este lucrarea lui Dumnezeu: El este cel care o dăruieşte, este El cel
care consacră.

Primele Anunţiatine au intrat în Institut în 1958. De-a lungul anilor numărul lor s-a multiplicat. Provin din medii sociale şi culturale diferite şi exercită diverse profesiuni şi activităţi. Le uneşte aceeaşi vocaţie şi misiune: a-L trăi pe Isus şi a anunţa oamenilor de astăzi, iubirea fără margini a lui Dumnezeu pentru fiecare creatură. Consacrate cu voturi de curăţie, sărăcie şi ascultare, Anunţiatinele trăiesc consacrarea lor în contextul secular, adică în propriul ambient familial, lucrativ şi apostolic. La exterior nu poartă semne distinctive, nu au o uniformă prin care să se distingă. Nu trăiesc în comunitate, dar se întâlnesc frecvent pentru formare , rugăciune şi destindere. Rămânând în ambientul lor de viaţă au posibilitatea să-L poarte pe Isus Cristos peste tot: în case, la birouri, în şcoli, în spitale, în tribunale, în politică etc. Îşi trag seva pentru a-şi trăi vocaţia şi misiunea din Cuvântul lui Dumnezeu, din Euharistie, din unirea intimă cu Sfânta Fecioară Maria şi cu Sfântul Apostol Paul. Se pregătesc pentru a trăi vocaţia în lume urmând etapele de formare: postulandatul, noviciatul, cinci ani de profesiune temporară până la profesiunea perpetuă. Datorită unei formări continue şi a unei rugăciuni vii şi constante, pot înfrunta cu curaj provocările timpului prezent, fără să piardă din vedere scopul pe care Fondatorul l-a indicat: deplina conformare cu Isus Învăţătorul, până la a putea spune cu Sfântul Paul: “Numai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”.

(pag 12)


 

“Simţiţi-vă chemaţi de fiecare durere şi nedreptate, la fel ca de
fiecare căutare a adevărului, a frumuseţii şi a bunătăţii, nu
pentru că aţi avea răspuns la toate problemele, ci pentru că în
orice context în care omul trăieşte şi moare constituie pentru voi
ocazie de a mărturisi lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu”.



Benedict al XVI-lea către Consacraţii Seculari

 

(pag 13)


Spiritualitatea

Anunţiatinele doresc să “trăiască integral Evanghelia lui Isus Cristos Calea, Adevărul şi Viaţa, în spiritul Sfântului Apostol Paul, sub privirea Reginei Apostolilor”

ISUS ÎNVĂŢĂTORUL

“Calea, Adevărul şi Viaţa” (In 14,4) aşa cum El s-a prezentat; Calea pentru voinţă, Adevărul pentru minte, Viaţa pentru inimă. Persoana lui Isus Învăţătorul trebuie să umple existenţa Anunţiatinei până la dominarea: gândurilor, rugăciunii, muncii, aspiraţiilor, apostolatului … integral. Anunţiatinele se angajează să-L imite pe Isus Învăţătorul în sfinţenie urmând exemplele sale (Calea), gândind conform Evangheliei (Adevărul), întâlnindu-se cu El în Sacramente (Viaţa).

Minţii mele, gândurilor mele substituie-Te pe Tine însuţi… Trăieşte în mintea mea, O Isuse Adevarul. Eu vreau ceea ce vrei Tu: Stabileşte-ţi voinţa Ta în locul voinţei mele. În locul inimii mele pune inima Ta… Trăieşte în mine, o Isus Viaţa veşnică”.
Părintele Alberione

(pag 14)


 

“Primeşte-mă, o Mamă, Învăţătoare şi Regină Maria, printre cei pe care îi iubeşti, hrăneşti, sfinţeşti şi conduci la şcoala lui Isus Cristos, Învăţătorul Divin”.

 Părintele Alberione

MARIA, REGINA APOSTOLILOR
Mama, Învăţătoarea şi Regina fiecărui Apostol.
Maria este exemplul cel mai înalt care poate fi oferit persoanei umane datorită relaţiei unice şi irepetabile pe care a avut-o cu Isus. Discipolă atentă şi fidelă a Învăţătorului Divin, este cea care s-a lăsat modelată integral de acţiunea Duhului Sfânt. Fiecare Anunţiatină este chemată să o imite pentru a lua “forma” lui Isus.

SFÂNTUL PAUL
Este cel mai mare evanghelizator din toate timpurile care poartă în inimă doar două mari iubiri: Dumnezeu şi omul. Paul este apostolul credinţei de nezdruncinat, a speranţei ferme, a carităţii arzătoare. Nepăsător ”faţă de sănătatea precară, de distanţe, de lanţuri, de martiriu, a parcurs lumea pentru a o îmbunătăţi într-o lumină nouă – Isus Cristos”. “Sfântul Apostol Paul este adevăratul fondator del Famielie Pauline… Pentru el a luat naştere, a fost alimentată şi crescută de el, de la el a luat spiritul”. Este tatăl care trebuie cunoscut, rugat şi imitat.

“O Sfinte Apostol, care din persecutor al numelui de creştin ai devenit imitator al lui Cristos şi vestitor al Evangheliei sale, fă-ne ascultători atenţi ai Cuvântului care mântuieşte şi conduce la viaţă”.
                                                                        Părintele Alberione
(pag 15)


 

Precum Maria

Aşa cum într-un corp fiecare membru are rolul său, tot aşa în Familia Paulină fiecare Institut are identitatea şi specificitatea sa:
Anunţiatinele se modelează după Maria, Fecioara  Buneivestiri.

Institutul Maria Santissima Annunziata, strâns unit cu misterul Buneivestiri şi al  Întrupării, îşi are în acest mister secretul profundei
sale identităţi şi misiuni pe care Fondatorul o explică astfel: ”De ce numele de Anunţiatine?
Are o explicaţie acest nume?  Nu este întâmplător Evenimentul  Bunei-Vestiri, şi totodată
al Întrupării Fiului lui Dumnezeu,  este cel mai mare eveniment din istorie,
pentru că atunci începe răscumpărarea noastră. Astfel, Anunţiatine înseamnă a sta în centrul istoriei
şi la începutul răscumpărării. Este cel mai frumos nume”.

Anunţiatinele, după exemplul Mariei sunt chemate prin vocaţie să trăiască fecioria şi maternitatea spirituală. Din unirea intimă cu ea învaţă să privească evenimentele şi persoanele cu privirea sa; să aibă faţă de toţi, sentimentele ei de iubire şi de gingăşie maternă. Învaţă de la ea să se abandoneze, pline de incredere voinţei lui Dumnezeu, să iubească tăcerea şi umilinţa, să-L asculte pe Isus şi să îi păstreze cuvintele în inimă. Cu ea parcurg în fiecare zi, în rugăciunea Rozariului, misterele vieţii lui Isus şi cu ea îl dăruiesc lumii pe Învăţătorul Calea,Adevărul şi Viaţa. Viaţa Anunţiatinelor este ca o prelungire a “da”-ului Mariei astăzi.

(pag 16)


 

“Lumea nu ajunge încă la Isus pentru că nu se urmează îndeajuns
calea: Sfânta Maria! Isus Cristos se găseşte mereu… în braţele Fecioarei”.
Părintele Alberione

 

“Mariei îi datorăm: o iubire iluminată şi  o credinţă fără limite, o
devoţiune din inimă, expansivă, gingaşă”.
Părintele Alberione


(pag 17)


 

 

Cele trei perle

Curăţia este cea mai mare iubire, sărăcia cea mai mare bogăţie şi ascultarea cea mai mare libertate: aşa prezintă Don Alberione cele trei voturi.

Atrasă de Isus - cast, sărac şi ascultător - Anunţiatina îşi consacră viaţa Lui prin intermediul voturilor pentru a-L putea urma mai îndeaproape. Cu această alegere Anunţiatina nu-şi mai aparţine sieşi: minte, voinţă, inimă, toată fiinţa sa devine proprietatea exclusivă a Domnului.

“Sunt unii care renunţă la căsătorie pentru Împărăţia cerurilor” (Mt 19,12). Anunţiatina trăieşte votul de curătie ca o dăruire totală de sine lui Dumnezeu şi fraţilor. Nu trăieşte în singurătate inima celui care se consacră lui Dumnezeu; nu renunţă la iubire, ci alege o iubire mai mare, care îmbrăţişează lumea întreagă.

“Eu sunt a iubitului meu și iubitul meu este al meu”
(Ct 6,3)

" Isus din bogat s-a făcut sărac, pentru a ne îmbogăţi prin sărăcia sa " (2 Cor 8,9).
Săracul este cel care îşi pune încrederea doar în Dumnezeu şi nu în sine. Anunţiatina trăieşte votul sărăciei prin dezlipirea de bunurile materiale, pe care totuşi le foloseşte şi le posedă, ca o abandonare plină de credinţă în mâinile lui Dumnezeu.

“Ce îţi lipseşte, o săracule, dacă îl ai pe Dumnezeu cu tine? Ce bunuri  ai tu, bogatule, dacă nu-l ai pe Dumnezeu?”
Sfântul Augustin
(pag 18)


“O Învăţătorule, fă să mergem în fiecare moment pe urmele tale de sărăcie, curăţie şi ascultare”.

Părintele Alberione

“ Hrana mea este să fac voia celui care m-a trimis” (In 4,34)
Votul ascultării este adeziunea totală la voinţa lui Dumnezeu, este
încredinţarea liberă şi totală a propriei voinţe lui Dumnezeu. Nu este
o supunere pasivă, ci dăruirea minţii, voinţei, inimii lui Dumnezeu şi
totodată experienţa celei mai mari libertăţi.

“Deoarece nu am făcut niciodată voinţa mea pe pământ, bunul
Dumnezeu va face toată voinţa mea în cer”.
Sfânta Teresa de Lisieux

(pag 19)


Cele două mese
Chemate să-l vestească pe Isus Cristos, anunţiatinele
se hrănesc la masa Cuvântului şi la cea a Euharistiei.

Adoraţia Euharistică este… creatura care se întâlneşte cu Creatorul,
discipolul cu Învăţătorul Divin, însetatul care bea la Izvor, cel slab
care se prezintă la Atotputernicul, prietenul care merge la adevăratul
Prieten, inima dezorientată care găseşte Calea, mireasa care îşi
găseşte Mirele sufletului, nimicul care găseşte Totul, tânărul care
găseşte îndrumare pentru viaţă.
Părintele Alberione

“Eu sunt pâinea vieţii”. (In 6,35)

(pag 20) “Călăuză pentru paşii mei este cuvântul tău, lumină pentru cărările mele”. (Ps 119,115)

Rugăciunea, vitală în  ziua unei Anunţiatine, luminează şi orientează
munca şi apostolatul său. Anunţiatina ştie că îl poate dărui pe Isus
doar dacă El este viu în inima şi în viaţa sa.
Pentru aceasta, în fiecare zi, stă cu Învăţătorul Divin, îi ascultă Cuvântul,
îl meditează, îl păstrează în inimă. Cuvântul lui Dumnezeu o ajută să maturizeze viziunea
de credinţă şi învaţă să privească realitatea şi evenimentele cu însuşi ochii lui Dumnezeu,
până la a avea “gândirea lui Isus”.
Născută din Ostie, Anunţiatina se hrăneşte din Ostie: în fiecare zi participă la
Liturghie şi se opreşte lângă Isus Euharistic în rugăciune. De la El primeşte lumină, forţă, viaţă.
În acest contact zilnic cu Învăţătorul, Duhul Sfânt o transformă într-o creatură nouă în care
“Cristos singur trăieşte, gândeşte, lucrează, iubeşte, doreşte, se roagă…”
şi o face capabilă să-l dăruiască pe Isus, prezent în ea.

(pag 21)


Femei pentru vestire
Anunţiatinele pot practica toate tipurile de apostolat
posibile, adaptate condiţiilor particulare a fiecăreia.

“Nu contează că se foloseşte de un mijloc sau de altul, important este
să existe inimi care să ardă şi suflete care doresc să reverse toată
plinătatea lor în inimile oamenilor. Iată sufletul care doreşte să facă
apostolatul, oricare ar fi mijloacele pe care le foloseşte: tipăriturile,
cinematograful, radio-ul, şcoala, cuvântul”.
Părintele Alberione

“Voi sunteţi sarea pământului…
Voi sunteţi lumina lumii”. (Mt 5, 13-14)

(pag 22)


Anunţiatinele trăiesc consacrarea lor în mijlocul lumii cu dorinţa de a-L vesti pe Isus şi de a fi plămădeală care face să crească aluatul şi sare care dă gust realităţii în care se găsesc şi trăiesc.
Oriunde lucrează şi acţionează se străduiesc să-l poarte pe Isus Învăţătorul Calea, Adevărul şi Viaţa. Îl poartă prin cuvânt, cu viaţa, prin intermediul profesiilor lor şi cu ajutorul multor forme de comunicare.
“O, iată misiunea voastră - spunea Don Alberione - să duceţi cât se poate de mult, Cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul bun, pentru că întreg Institutul este pentru a ilumina”. Să scrutăm semnele timpului şi să profităm de orice ocazie  pentru a-L “forma pe Cristos în inima omului”. Câmpul de acţiune apostolic al Anunţiatinelor este tot mai vast: în parohie, familie, politică, şcoală, spitale, redacţii, radio,TV, Web… În fiecare loc şi fiecare persoană, în orice caz, mijlocul cel mai puternic şi eficace de care dispune Anunţiatina este acela de a-L vesti pe Isus cu o inimă de mamă, cu însăşi inimă Mariei.

“Apostolatul este floarea unei adevărate iubiri pentru Dumnezeu şi pentru suflete, este rodul unei intense vieţi interioare. Presupune o inimă aprinsă care nu poate să conţină şi să comprime întregul foc. Apostolatul ne face difuzoarele lui Dumnezeu”.

Don Alberione

(pag 23)


Şi ca parohie…. Lumea
Anunţiatinele ard de aceeaşi pasiune apostolică ca aceea a fondatorului lor, mereu îndreptat spre cei care nu au încă lumina lui Cristos.

Fericitul Giacomo Alberione avea pe biroul din camera sa, globul pământesc şi pe perete harta lumii, pentru ca privindu-le să poată îmbrăţişa cu inima toate popoarele lumii. Spunea alor săi: “Inima Sfântului Paul uită oare pe cineva? Vreo Naţiune? Vreo Regiune? Nu! Să ne simţim ca Sfântul Paul, datori tuturor oamenilor”. Se ruga şi se gândea neîncetat cum să ajungă, cu mijloacele cele mai moderne pe care tehnica i-o oferea, la milioanele de oameni care nu-L cunoşteau încă pe Isus. Repeta des: “Vai mie dacă nu am evanghelizat totul şi pe toţi” (1Cor 9,16).
Anunţiatinele, presente în 21 de ţări ale lumii, sunt animate de aceeaşi pasiune a Fondatorului care spunea: “Faceţi tuturor caritatea adevărului”. Isus este Adevărul. Convinse că Isus răspunde tuturor aşteptărilor spiritului uman, chiar le depăşeşte, Anunţiatinele dezvoltă toate posibilităţile lor creştine şi evanghelice pentru ca mesajul mântuirii să fie cunoscut şi primit de toţi oamenii.

“Să aveţi o inimă mai largă decât marea şi mai mare decât oceanele”.
   Părintele Alberione


(pag 24)


 

“Fă, o Maria, să simţim nevoile umanităţii întregi…  ca marea Africă,
imensa Asie, promiţătoarea Oceania, neliniştita Europă, cele două
Americi să exercite o puternică fascinaţie asupra sufletelor noastre…”. 

Părintele Alberione

“Hotarele voastre sunt cele ale lumii”.
Părintele Alberione

 

 

(pag 25)


Îndreptate spre viitor
Anunţiatinele simt cu Biserica, iubesc cu Biserica, cooperează cu Biserica şi privesc spre viitor cu speranţă vie.

Chemate să fie semn al prezenţei lui Dumnezeu şi a iubirii sale într-o societate mereu tot mai indiferentă  faţă de Isus şi de Evanghelia sa, Anunţiatinele prin viaţa lor încearcă să mărturisească bucuria de a aparţine lui Cristos. Pe urmele Fondatorului scrutează semnele timpului şi bazate pe Biserică cu care şi în care ele colaborează, înfruntă provocările lumii cu credinţă şi curaj.
Ele vestesc Evanghelia oamenilor de astăzi cu mijloacele de astăzi, străduindu-se să-L ducă pe Dumnezeu omului, şi pe om la Dumnezeu.
Cuvintele pe care Învăţătorul divin i le-a sugerat tânărului Alberione sunt puterea lor:

“Nu vă temeţi, eu sunt cu voi.
De aici [din tabernacol] vreau să luminez,
Trăiţi într-o continuă convertire”.

Şi cu această certitudine, unite cu Maria şi îndreptate spre viitor, aleargă spre ţintă (Cf. Fil 3,12-13) căutând să răspândească peste tot seminţe de lumină, bunătate, bucurie, pace, speranţă şi iubire adevărată.

(pag 26)


 

 

“Unde merge, spre ce ţintă se îndreaptă această omenire care se
reînnoieşte permanent pe pământ? Omenirea este ca un mare fluviu
care se varsă în veşnicie. Se va mântui?”

Părintele Alberione

 

 

(pag 27)


 

 

Mărturii

“Mereu m-am simţit condusă de dulcele meu Învăţător… Cu cât trece timpul, cu atât Isus îmi arată că El este Mirele, este izvorul bucuriei mele şi este stânca vieţii mele. M-a chemat într-o mare familie şi m-a încredinţat celei mai gingaşe şi mai minunate dintre mame: Maria!
Inima mea are o singură mare certitudine şi pare să cânte în fiecare zi: ştiu bine în “Cine” mi-am pus încrederea şi că nu voi rămâne niciodată dezamagită! De când am spus DA-ul meu, Isus mi-a arătat că este mereu cu mine şi că Iubirea Sa este fidelă! Câtă recunoştinţă şi… câtă responsabilitate în faţa acestei imense iubiri”.
 
Vanessa

“Cea mai mare afacere a vieţii mele: aceea de a-L fi cunoscut pe Domnul şi a fi înţeles că Atotputernicul, Creatorul lumii, Cel Veşnic, Iubirea, mă căuta pe mine, o creatură anonimă, convinsă că nu aveam nimic să-I ofer, şi gândeam că nu voi putea să fiu niciodată aleasă pentru a păstra un dar atât de preţios care este vocaţia”.
Claudia

“Am spus da Domnului în Institutul Maria SS Annunziata pentru că am descoperit privirea sa încăpăţânată de Iubire asupra mea, la care nu se putea rezista şi care mă însoţeşte mereu, dându-mi impresia uneori, în timp ce parcurg străzile acestei lumi, că am aripi. Am rămas în mod deosebit fascinată, mai ales, de figura şi carisma Părintelui Alberione a cărui scrieri la început le-am “devorat”, atrasă de ideea sa de a salva omul integral, minte, inimă şi voinţă, întâlnindu-l acolo unde trăieşte, şi lucrează, cu ajutorul mijloacelor de comunicaţii sociale”.
Carmela

(pag 28)


 

“Intrarea mea în Instiutut a fost marcată de o experienţă puternică cu Dumnezeu. În timpul zilelor de tăcere la Exerciţiile Spirituale l-am putut întâlni pe Dumnezeu şi m-am simţit profund iubită de El, aşa cum eram, nu cum mi-aş fi dorit să fiu. Făcând această experienţă am dorit să-I spun Da , entuziastă şi recunoscătoare. Chiar şi astăzi, mai ales în momentele dificile, aceasta este experienţa care mă susţine şi-mi amintesc că nu am fost eu cea care L-a ales, ci El m-a ales pe mine. Câtă iubire şi încredere are El pentru o sărmană creatură!”
Loretta

“De multe ori de-a lungul vieţii m-am simţit “chemată”, însă a înţelege unde să merg şi ce să fac nu a fost uşor. Atunci Domnul m-a chemat “cu putere”, pentru ca eu să ascult şi să actualizez Cuvântul său. Şi Cuvântul m-a însoţit şi continuă să mă însoţească… mereu, mai ales prin intermediul Institutului Maria SS Annunziata, prezenţă care susţine şi dă stabilitate. Apartenenţa la Institut este un mod special de a aparţine Bisericii”.
Tiziana

(pag 29)



“Eram un flaut dornic să cânt dulci melodii, studiam fără pauză notele, şi mă străduiam să le reproduce, însă degeaba. Atunci m-am dus la şcoala multor profesori, însă notele pe care le-am învăţat erau mereu false: muzica ce vibra în inimă era foarte frumoasă şi mă gândeam că nu voi putea niciodată să o reproduc, astfel am renunţat la visul meu. Apoi într-o zi, în timp ce eram acaparată de altceva, a trecut un om, Învăţătorul… L-am recunoscut imediat, vocea Sa este inconfundabilă! De atunci viaţa mea este o muzică dulce şi am înţeles că eu sunt doar un instrument al Învăţătorului meu”.
 Rosa

“Voi fi profund recunoscătoare Domnului pentru că mi-a dăruit o familie profund creştină şi mariană, care de la naştere, m-a încredinţat Sfintei Fecioare cu numele de Maria. Încă de mică am fost puternic atrasă de celebrările liturgice, mai ales de adoraţiile Euharistice. Lui i-am cerut, cu insistenţă, să-mi spună care este voinţa sa… şi Mama cerească prinzându-mă cu iubire de mână, m-a condus în acest Institut marian născut din Ostia Sfântă”.
Maria

(pag 30)


 

 

“Istoria mea începe la 16 ani cu “două iubiri” în inimă, una umană asemea atâtor tineri şi una spirituală: 6 ani fericiţi de logodnă, o iubire curată, profundă, care spunea lumii că doar moartea ne-ar putea separa. Pentru a mă separa de logodnicul meu a fost însă o Iubire mai mare, aceea a Domnului meu! În timp ce mă pregăteam pentru căsătorie, Domnul mă făcea să simt puternică chemarea de a fi în întregime a Lui. Inima mea era confuză. Îmi dădeam seama că iubirea pentru El era mai mare, sublimă, dar îl iubeam mult şi pe logodnicul meu şi aş fi făcut orice numai să nu-l fac să sufere. Îi promiteam Domnului că mi-aş fi petrecut viaţa cu El şi i-aş fi oferit totul, inclusive fiii pe care i-aş fi avut, dar nu găseam pacea pentru că iubirea pentru Domnul era mereu deasupra a tot ce era în inima mea şi înţelegeam că El nu s-ar fi mulţumit cu ceea ce voiam să-I dăruiesc, ci numai ceea ce El cu insistenţă îmi cerea. Cu 2 luni înainte de căsătorie, când totul era pregătit, inima mea l-a ales pe Domnul. Nu doream să sfârşesc precum tânărul bogat din Evanghelie şi să rămân tristă pentru tot restul vieţii: astfel am acceptat cu bucurie chemarea lui Dumnezeu. Din acel moment am fost fericită, mereu. Viaţa mea este completă, şi aş vrea să strig lumii întregi Bucuria de a-I aparţine. O singură dorinţă am în inima mea: “să-L iubesc şi să-L fac iubit”. Cu adevărat doar Dumnezeu poate să liniştească inima omului”.
Caterina

“Trei etape în care am simţit că Dumnezeu mă chema să-L urmez. Copilă, în faţa imaginii unei sfinte, o senzaţie deosebită, o tresărire: uimire şi teamă. Adolescentă, privind un crin într-o grădină, am simţit dulcea paternitate a lui Dumnezeu. Tânără, citind titlul unei cărţi de meditaţie “Învăţătorul este aici şi te cheamă”. Vocea a devenit… clară. A început o luptă, care a avut ca rezultat după câţiva ani un “da”.
A învins El. De atunci a fost pace.”
 Clara

(pag 31)


INSTITUTUL
MARIA SANTISSIMA ANNUNZIATA

Strada Via Antonino Pio, 40 - 00145 Roma

Tel: 06 54o9670 - Cell. 3331215466

Fax 1782201620

Sito: www.annunziatine.it

e-mail: imsa@tiscali.it

 

 

Istituto Maria Santissima Annunziata